Asociaţia Excelsior pentru Excelenţă în Educaţie în calitate de beneficiar implementează în perioada august 2022 – octombrie 2023 proiectul „GORJ CIVIC HUB”, Cod SIPOCA/MySMIS: 967/150891, finanțat prin finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.
VALOAREA PROIECTULUI
Valoarea totală a proiectului: 424.992 LEI
Finanțarea nerambursabilă a proiectului: 416.492,16 LEI
Valoarea confinanțării beneficiarului: 8.499,84 LEI
LOCAȚIA DE IMPLEMENTARE
Proiectul se implementează la nivelul județului Gorj
INDICATORI
Parteneriate între ONG-uri/parteneri sociali şi autorităţi locale care sunt funcţionale la 6 luni după finalizarea proiectului (5s21): 1
Participanţi din cadrul ONG-urilor şi partenerilor sociali care au fost certificaţi la încetarea calităţii de participant la formare (5s22): 1
Parteneriate intre ONG-uri/parteneri sociali si autorități locale sprijinite în vederea susţinerii şi promovării dezvoltării la nivel local (5s60): 1
Personal din cadrul ONG-urilor şi partenerilor sociali participanţi la activităţi de formare (5s61): 60
Despre Programul Operational Capacitate Administrativa
Programul Operațional Capacitate Administrativă este finanţat din Fondul Social European (FSE), în cadrul obiectivului tematic nr. 11 Consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate și eficiența administrației publice (OT 11) și își propune să consolideze capacitatea administrativă a autorităților și instituțiilor publice de a susţine o economie modernă și competitivă, abordând provocarea 5 Administrația și guvernarea și provocarea 2 Oamenii și societatea din Acordul de Parteneriat al României.
POCA răspunde priorităţii de investiţii 11i Efectuarea de investiții în capacitatea instituțională și în eficiența administrațiilor și a serviciilor publice la nivel național, regional și local în vederea realizării de reforme, a unei mai bune legiferări și a bunei guvernanțe.
Programul are o alocare financiară din FSE de 563.588.476,00 euro și este distribuită în procent de 61,75% (respectiv 348.041.825,00 euro) axei prioritare 1 Administrație publică și sistem judiciar eficiente, de 31,31% (respectiv 176.435.798,00 euro) axei prioritare 2 Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente și de 6,94% (39.110.853,00 euro) axei prioritare 3 Asistența tehnică.
Obiectivele specifice ale axei prioritare 1 sprijină măsuri ce vizează adaptarea structurilor, optimizarea proceselor și pregătirea resurselor umane pentru realizarea și punerea în aplicare a politicilor publice bazate pe dovezi, corelarea planificării strategice cu bugetarea pe programe, simplificarea legislației și reducerea sarcinilor administrative, consolidarea capacității autorităților și instituțiilor publice pentru implementarea transparentă și eficientă a achizițiilor publice precum și îmbunătățirea eficienței sistemului judiciar. POCA susține eliminarea principalelor puncte slabe din administrația publică și sistemul judiciar și creează premisele pentru implementarea cu succes a reformelor.
Acestea sunt:
- OS 1.1: Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP;
- OS 1.2: Dezvoltarea și implementarea de politici și instrumente unitare și moderne de management al resurselor umane;
- OS 1.3: Dezvoltarea și implementarea de sisteme standard și instrumente moderne și eficiente de management la nivelul instituțiilor din sistemului judiciar;
- OS 1.4: Creșterea transparenței și responsabilității sistemului de achiziții publice în vederea aplicării unitare a normelor și procedurilor de achiziții publice și reducerea neregulilor în acest domeniu.
Obiectivele specifice ale axei prioritare 2 vor sprijini susținerea unui management performant la nivelul autorităților și instituțiilor publice locale, creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul autorităților și instituțiilor publice, precum și îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor furnizate de sistemul judiciar, inclusiv prin asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul acestuia.
Acestea sunt:
- OS 2.1: Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP;
- OS 2.2: Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice;
- OS 2.3: Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia;
Scopul măsurilor vizate prin intermediul axei prioritare 3 este de a sprijini punerea în aplicare a structurilor necesare și a capacității administrative care sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor definite, fiind condiții prealabile pentru implementarea eficientă și cu succes a POCA. Asistența tehnică va avea ca scop, de asemenea, să sprijine continuu procesele de management, pregătirea, punerea în aplicare, monitorizarea, evaluarea, managementul financiar, publicitatea, controlul și protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene și cele naționale, urmărind atingerea obiectivelor programului operațional.